BMW sfideaza criza si isi extinde reteaua de dealeri din Romania cu trei reprezentante
Home » Noutati auto  »  BMW sfideaza criza si isi extinde reteaua de dealeri din Romania cu trei reprezentante
BMW sfideaza criza si isi extinde reteaua de dealeri din Romania cu trei reprezentante
Reteaua de distributie a BMW Group in Romania se extinde in aceasta toamna cu trei noi reprezentante, in Arad, Braila si Pitesti, intr-o perioada dificila pentru acest sector, cand dealerii auto locali nu si-au mai pus problema dezvoltarii, pe fondul dificultatilor financiare din ultimii trei ani generate de caderea pietei auto. In Arad, Grup West va deschide pe 22 septembrie un centru BMW. 'Investitia totala se ridica la 2,5 milioane euro. Infrastructura se compune din showroom si spatii administrative, depozit piese, atelier service mecanica, atelier tinichigerie si vopsitorie, doua spalatorii auto. Suprafata construita este de 2.800 mp, iar terenul aferent are o suprafata totala de 6.250 mp', a declarat pentru AGERPRES directorul de marketing al companiei, Matei Blaj. Grup West comercializeaza automobile BMW, Opel, Saab si Chevrolet si mai are un dealership BMW in Oradea. In 2011, pana in iulie, compania a livrat 105 automobile BMW, doua Saab, 119 Opel si 108 Chevrolet. 'Ne asteptam ca la finalul anului 2011 sa ajungem in total la peste 800 de masini noi si rulate', a spus Matei Blaj. De la inceputul activitatii de dealer auto, Grup West a livrat peste 10.000 masini (noi si rulate) in cele trei judete acoperite - Arad, Bihor si Satu Mare. In 2010, compania a livrat 722 masini noi si peste 200 de masini rulate. Firma-mama dateaza din 1993, dar numai in 2001 a inceput sa activeze ca dealer auto. Intre 2001 si 2005 a fost reprezentant autorizat pentru Opel si Chevrolet in Bihor, iar din 2005 a deschis reprezentante Saab, Opel si Chevrolet in Arad si Satu Mare. Marca BMW a fost adaugata in portofoliu in 2009. Sub umbrela Grup West opereaza si o societate de leasing financiar si un broker de asigurari. Potrivit reprezentantilor companiei, in Arad segmentul auto premium este reprezentat direct numai de BMW, Mercedes-Benz si Alfa Romeo, Audi neavand un showroom in judet. Apetitul local pentru marcile premium este semnificativ, iar in ceea ce priveste BMW exista un parc auto de peste 3.000 masini cu aceasta marca. Pe 29 septembrie, APAN Motors va deschide un centru BMW la Braila, investitia ridicandu-se la 1,5 milioane euro (constructie si dotari), potrivit directorului de marketing al companiei, Ionel Musala. Investitiile in domeniul auto la nivel de grup depasesc 12 milioane de euro, a declarat pentru AGERPRES reprezentantul APAN Motors. Grupul APAN reprezinta marcile BMW, Dacia, Renault, Nissan, Fiat si Honda. In 2010, compania a vandut 809 automobile Dacia, 253 Renault, 71 Nissan, 80 Fiat, 76 Honda si 673 de masini rulate, avand o cota de piata locala pentru masini noi de peste 35%. Vanzarile in primul semestru din 2011 la nivel de grup au fost de 1.028 unitati. In 2010 cifra de afaceri a fost de 15,2 milioane euro, iar pe primele sase luni din 2011 de 7,31 milioane de euro. Pentru 2011, grupul estimeaza vanzari de 2.200 de unitati, in crestere cu 12%, si o crestere a cifrei de afaceri de 15%. 'Piata premium in Braila si Galati a insemnat in 2010 un numar total de 75 de masini (Audi, BMW, Mercedes), fapt pentru care avem increderea ca in 2012 vom atinge obiectivul de a fi marca premium nr 1 in zona Braila-Galati. Pentru 2012 estimam o crestere de 10 % pentru segmentul premium', a spus directorul de marketing al APAN Motors. In Pitesti, Motor AG, dealerul local BMW va deschide in octombrie si un showroom pentru o alta marca din grupul BMW - Mini. Este primul showroom Mini din afara Bucurestiului si al doilea din tara, fiind integrat in showroom-ul BMW actual si incluzand si service. 'In anul 2010, Motor AG a livrat 215 unitati BMW, iar in primele opt luni ale anului 2011 livrarile BMW cumuleaza 158 unitati (fata de 118 masini livrate in primele opt luni din 2010). Motor AG isi mentine pozitia de cel mai puternic centru auto premium din provincie, luand in calcul si dealerii la nivel national ai competitorilor directi Audi si Mercedes. Cifra de afaceri (include vanzari auto, service, vanzare piese) pe anul 2010 a fost de aproape 12 milioane euro, iar in primele opt luni ale anului 2011 aceasta s-a ridicat la 9,5  milioane euro, estimarea fiind de 15 milioane euro la finalul anului. Pana la finalul anului 2011 estimam sa livram 230 unitati BMW si 15 unitati Mini', a declarat pentru AGERPRES directorul de marketing al companiei, Agatha Bejan. In 2012, compania estimeaza sa vanda de 300 de automobile BMW si 40 Mini. Incepand cu anul 2011, Motor AG s-a lansat ca si grup auto, devenind dealer autorizat pentru brand-ul Mini, dar si pentru marcile Jaguar, Land Rover si Range Rover (cele trei reunite in noul showroom din Pitesti, BRIT Motor AG). In ultimii trei ani (inclusiv 2011), Motor AG a reusit sa se mentina pe cel de-al doilea loc la nivel national in ceea ce priveste livrarile de modele BMW in Romania, dintr-o retea de 15 dealeri. In primele sase luni ale anului 2011, piata auto premium din regiune - Arges, Valcea, Olt, Dolj - a inregistrat o evolutie pozitiva, iar Motor AG a devansat cu aproape 30% vanzarile cumulate ale dealerilor Audi. Investitia initiala in showroom-ul BMW s-a ridicat la cinci milioane de euro, iar amenajarea showroom-ului Mini, integrat in acest spatiu, a fost de 70.000 de euro. Sursa: AGERPRES

One thought on “BMW sfideaza criza si isi extinde reteaua de dealeri din Romania cu trei reprezentante

  1. Pingback: BMW sfideaza criza si isi extinde reteaua de dealeri din … – Focus Auto | Anunturi Auto Romania Autotel Anunturi Vanzari Auto Video Tube

Leave a Reply

Your email address will not be published.