Se modifica legea asigurarilor de raspundere civila auto (RCA)
Home » Noutati auto  »  Se modifica legea asigurarilor de raspundere civila auto (RCA)
Se modifica legea asigurarilor de raspundere civila auto (RCA)
Autorizare permanenta pentru emiterea de polite RCA, penalizari de 0,2% pe zi pentru intarzieri la plata despagubirilor si aplicarea sistemului bonus malus si firmelor. Sunt principalele modificari ale legislatiei RCA. Potrivit noilor reglementari, autorizarea pentru vanzarea politei RCA a devenit permanenta, companiile de asigurari nemaifiind obligate sa depuna la sfarsitul fiecarui an documentatia necesara avizarii. Asiguratorii RCA au insa obligatia sa respecte permanent conditiile prevazute pentru autorizare. Asiguratorul RCA este obligat la plata despagubirii daca, in termen de cel mult 3 luni de la avizarea producerii daunei, nu a notificat pagubitului  respingerea pretentiilor de despagubire, precum si motivele respingerii. Termenul in care asiguratorul are obligatia de a comunica asiguratului/pagubitului intentia de a desfasura investigatii a fost redus de la 10 zile la 5 zile lucratoare. In cazul daunelor pentru care valoarea reparatiilor este posibil sa depaseasca valoarea vehiculului avariat, asiguratorul are obligatia de a comunica pagubitului, in termen de 10 zile de la data avizarii daunei, valoarea maxima a despagubirii ce poate fi acordata. Din 2012, pentru pagubele materiale produse in unul si acelasi accident, indiferent de numarul persoanelor prejudiciate, limita de despagubire pentru aceste riscuri se stabileste la un nivel de 1.000.000 euro. Pentru vatamari corporale si decese, inclusiv pentru prejudicii fara caracter patrimonial produse in unul si acelasi accident, indiferent de numarul persoanelor prejudiciate, limita de despagubire pentru aceste riscuri se stabileste la un nivel de 5.000.000 euro. In situatia in care din motive tehnice baza de date CEDAM nu poate fi interogata sau datele oferite sunt in neconcordanta cu documentele prezentate de asigurat, asiguratorul trebuie sa tina cont de documentele  puse la dispozitie de asigurat, in vederea stabilirii bonusului sau malusului. Sursa: Capital

Leave a Reply

Your email address will not be published.