La initiativa senatorului Robert Sorin Negoita, Senatul Romaniei a adoptat saptamana trecuto o propunere legislativa prin care se intentioneaza modificarea algoritmului de calculare a impozitului pe autovehicule. Astfel, impozitarea ar urma sa se faca in functie de marca, motorizare si valoare.
Expunerea de motive a acestei initiative legislative contine urmatoarele: “Daca ne referim la impozitarea anuala pe mijloc de transport observam ca, spre exemplu, un Bentley este apropiat de nivelul de impozitare al unui Aro. Consideram ca aceasta formula, aplicata in prezent, creeaza un mod injust de impozitare, mai mult, este complet ilogic sa impozitezi un autoturism Aro cu 2.320 lei (suma care este aproximativ valoarea de piata a masinii) sau valoarea unei Dacii Logan sa fie aproape identica cu a unui Mercedes Clasa C, respectiv 64 lei”.
Pentru a putea aplica o astfel de impozitare asupra masinilor, Ministerul Finantelor va trebui sa intocmeasca un catalog cu toate autoturismele si valorile lor. Va fi destul de dificil pentru angajatii MF sa execute aceasta sarcina (sau poate se va incredinta aceasta sarcina unei firme!), atat din punctul de vedere al volumului de munca dar si din perspectiva nemultumirilor ce ar putea aparea din partea importatorilor de automobile.
Este cert faptul ca modul actual de calcul al impozitului nu este perfect si nici echitabil insa are un avantaj foarte mare: este foarte clar si simplu. Imi este teama ca nu cumva actuala initiativa legislativa sa aiba o agenda ascunsa si sa ne trezim ca vor creste impozitele chiar la masinile ieftine.