Daca esti interesat de Programul Rabla 2018, probabil stii ca acesta ar trebui sa debuteze in luna martie. Ramane de vazut daca chiar se va intampla acest lucru deoarece autoritatile care gestioneaza programul inca lucreaza la ghidul pentru “versiunea” de anul acesta.
Probabil cea mai importanta noutate din Rabla 2018 este ca masinile care vor fi casate trebuie sa aiba ITP valabil! Da, ati citit bine, masinile trebuie sa fie demne sa circule pe drumurile patriei ca sa poata fi casate! La prima vedere poate parea un paradox insa din punctul de vedere al statului roman, masura are logica: Fondul de Mediu doreste sa caseze masinile vechi care circula si nu pe cele care stau “pe dreapta”, care, evident, nu polueaza.
Un alt element de noutate al programului Rabla 2018 priveste masinile electrice si hibride. Astfel, persoanele care achizitioneaza o masina electrica sau hibrida prin programul de reinoire a parcului auto, nu vor putea sa vanda masina in primul an. Aceasta masura a aparut pe fondul specularii faptului ca statul roman oferea practic o subventie foarte mare din pretul de achizitie al masinii iar cumparatorul putea sa faca un profit bunicel vanzand masina la export!
In rest treburile sunt destul de simple:
- sunt eligibile masini cu o vechime de minimum opt ani;
- prima de casare standard este de 6500 lei;
- se pot obtine un ecobonus de 1000 lei daca se achizitioneaza o masina noua cu emisii de maximul 98 grame CO2/km si un alt ecobonus de 1700 lei daca se cumpara o masina cu motorizare hibrida.
Asteptam cu mare interes bugetul pe care Fondul de Mediul il va aloca programului Rabla 2018 pentru a vedea concret cate autovehicule vechi se vor scoate din circulatie anul acesta.