Afirmatia apartine “numarului doi” din grupul Renault, Carlos Tavares, care ar fi declarat ca francezii au ramas profitabili doar gratie performantelor realizate de subsidiara Dacia.
Incercand sa explice senatorilor francezi de ce productia de masini din Franta nu poate fi profitabila in actualele conditii, COO-ul Renault, Carlos Tavares, a precizat ca, in special in zona masinilor de volum, este foarte dificil sa produci la actualele costuri si sa obtii si profit.
Citand un raport al Natixis Equity Research, jurnalistii ANE sustin ca audierea lui Tavares de catre comisia economica din Senat a culminat cu un calcul sec, dar extrem de relevant. Un Clio produs la uzina Flins din Franta are costuri de productie cu circa 1.300 de euro mai mari decat aceasi model asamblat la Bursa, in Turcia. Iar acest decalaj este asteptat sa creasca avand in vedere razboiul preturilor care pare sa reinceapa in Europa. In declaratia sustinuta, Tavares a mentionat, de asemenea, ca „Renault ramane profitabil doar pentru ca subsidiara sa Dacia a avut performante bune”.
Intr-o intalnire separata cu senatorii francezi, vicepresedintele PSA Peugeot-Citroen, Denis Martin, a sustinut afirmatiile lui Tavares mentionand ca uzinele de productie din Franta nu sunt competitive. Martin a declarat si ca segmentul subcompact nu este profitabil pentru PSA in vestul Europei, mai ales in Franta, iar declajul de costuri dintre uzinele grupului din statele emergente si Franta este insurmontabil.
Senatorii au solicitat celor doua grupuri franceze sa demonstreze „patriotism economic” si sa pastreze numarul locurilor de munca din Hexagon. Georges Dieng, reprezentantul Natixis a declarat ca la intalnirile cu oficialii francezi din luna februarie, companiile PSA si Renault „nu au cerut noi ajutoare financiare, ci libertatea de a isi restructura capacitatile de productie in asa fel incat sa isi asigure viabilitatea pe termen lung”.