Guvernul a aprobat Ordonanta de Urgenta pentru suspendarea aplicarii prevederilor din Legea privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule referitoare la achitarea taxei de poluare pentru autovehiculele inmatriculate in Romania inainte de anul 2007. Suspendarea este valabila pana pe 31 decembrie 2012, inclusiv.
Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a declarat ca soferii care au achitat deja taxa pentru masinile inmatriculate in Romania inainte de 1 ianuarie 2007 pot solicita restituirea acesteia, de la data intrarii in vigoare a Ordonantei de Urgenta aprobate luni de Executiv.
“Celor care au platit aceasta taxa, in perioada 13 ianuarie si data la care intra in vigoare aceasta Ordonanta, li se vor restitui banii, la cerere, prin directiile financiare locale. Actul normativ se va publica in Monitorul Oficial in cel mult doua zile si imediat intra in vigoare, iar cei interesati vor putea cere restituirea banilor”, a precizat Borbely.
Intrebat ce risca Romania prin aceasta decizie, in contextul in care taxa auto a fost impusa de Curtea Europeana de Justitie, Borbely a explicat: “Vor fi discutii cu UE. Ne-am asumat aceasta raspundere. Sper ca nu va fi o problema acuta. Trebuie sa inteleaga si ei ca este vorba de sute de mii de proprietari”.
Plata taxei auto in cazul autovehiculelor inmatriculate inainte de ianuarie 2007 a fost amanata cu un an pentru a da timp posesorilor sa-si vanda masinile, dar si pentru ca modalitatea de aplicare nu a fost suficient inteleasa de catre acestia, potrivit informatiilor remise, pentru AGERPRES, de catre Ministerul Mediului si Padurilor.
‘Este vorba, intr-adevar, si de o decizie politica, insa punctul central al deciziei este ca, desi noua taxa a fost anuntata inca de anul trecut, proprietarii de masini vechi nu au inteles indeajuns sistemul. In acest caz, nu au avut timp suficient sa isi vanda autovehiculele. Un alt argument a fost acela ca foarte multe persoane vor sa vanda masinile vechi, dar taxa pe care trebuie sa o achite cumparatorul depaseste valoarea autovehiculului. Intr-adevar, exista si multe situatii aberante’, a precizat MMP.
Decizia privind modificarea taxei auto a fost luata la intalnirea coalitiei de guvernamant, la inceputul saptamanii trecute.
Sursa: Capital.ro