Prezentat la inceputul lui 2011 si anuntat pentru a fi lansat pe piata in 2013, automobilul care consuma un litri de benzina la suta de kilometri se afla in teste pe zapada. Conform ultimelor zvonuri, Volkswagen XL1 ar putea aparea in showroom-uri mai devreme, chiar in cursul acestui an.

Volkswagen XL1 Super Efficient Vehicle (SEV) a fost prezentat la Salonul auto de la  Qatar din 2011, iar in prezent se fac teste cu masina pe zapada, semn ca aceasta urmeaza sa fie lansata cat de curand.

Automobilul XL1 poate parcurge 100 de km cu mai putin de un litru de combustibil. Ideea unui autovehicul care are nevoie de numai 0,9 litri de combustibil pentru a parcurge o suta de kilometri a luat nastere in 2002, iar in 2009 nemtii au lansat prototipul L1.

XL 1 foloseste un motor disel de 800 cc care dezvolta 48 CP si un motor electric capabil sa livreze 27 CP. Motorul electric poate functiona independent, asigurand o autonomie de 35 de km sau in tandem cu motorul diesel. Transmisia este automata cu sapte rapoarte, iar masina atinge o viteza maxima de 160 km/h.

Performantele automobilului sunt posibile gratie unor noi tehnologii folosite de germanii la constructia caroseriei. Astfel, desi aceasta cantareste doar 230 de kg, este foarte rezistenta.  Trenul de rulare cantareste 227 kg, scaunele cantaresc 80 de kg, iar sistemul electric 105 kg. In total masina are o greutate de 795 kg. Doar 23,2% (184 kg)  din masina este fabricata folosind fier sau otel. Printre materialele folosite la constructia masinii se numara magneziul, ceramica si aluminiul.

Autoturismul cu doua locuri va ajunge pe piata, cel mai probabil, anul viitor.

Lasă un răspuns

S-ar putea să-ți placă și...